Pompierii de la ISU Gorj au povestit pe pagina de socializare aventura pe care au avut-o cu un bolnav închipuit, care le-a solicitat în repetate rânduri sume de bani. Un personaj controversat care s-a dovedit că a cerut şi a primit sume de bani din partea mai multor oameni, sensibilizându-i cu povestea şi cu starea lui de sănătate! (VEZI ȘI: TRAGEDIE LA ISU GORJ. UN PARAMEDIC CUNOSCUT S-A STINS DIN VIAȚĂ)
„I-am rugat pe colegii poliţişti să-l verifice pe acest om şi s-a dovedit că trecutul lui nu este tocmai al unui om de bună credinţă! A avut în repetate rânduri probleme cu legea, tocmai pentru că a încercat și, în foarte multe cazuri, a și reușit, să convingă mai multe persoane și instituții să-i ofere sume de bani, pozând în ceea ce nu este!
A fost puțin și pe la închisoare, dar acest lucru se pare că nu l-a marcat dacă a continuat să se țină de prostii! Noi am fost oameni de bună credință și i-am dăruit banii din suflet, sperând astfel că îi vom face un Paște mai bun și că îl vor ajuta să-și trateze bolile pe care susține că le are! După ce colegii polițiști l-au verificat și l-au identificat, am descoperit că avea asupra lui destui bani încât să-și petreacă Paștele cu o masă îmbelșugată ca un adevărat domn!
Am luat hotărârea să ne recuperăm banii pe cale amiabilă și să-i folosim pentru a ajuta niște copilași! Măcar ei sunt inocenți, nu au nicio vină, sunt la vârsta la care abia li se formează caracterul, iar primul factor care îl influenţează este educaţia!”, au povestit pompierii pe pagina de socializare.
Aceştia au mai spus că în perioada următoare Mariean Roberto Nelu o să fie monitorizat de poliţişti.
„Zilele următoare o să încercăm să ajutăm doar copii! Asta după ce vom verifica de două ori cine merită ajutor și cine nu! Vom încerca să aducem bucurie de Paşte mai multor copii pentru care soarta nu a fost foarte îngăduitoare şi mediul în care trăiesc este unul foarte sărac! Le mulțumim colegilor polițiști pentru ajutorul oferit, pentru promptitudine și pentru deschiderea de care au dat dovadă și încheiem prin a vă spune: Feriți-vă de Mariean Roberto Nelu! Totodată, deși nu obișnuim să ștergem postări, am hotărât să ștergem postarea în care prezentam povestea pe care ne-a istorisit-o acest om! „, au mai precizat cadrele ISU Gorj.